Dialog liric

de Veronica Micle

Si-acum ma-ntreb eu: simtirea
adanca
Cum de se naste pentru un portret?
Caci nu vazusem ochii tai inca,
Stiam atata ca esti poet!

De-as putea intrupa iubirea
Ce simtesc eu pentru tine,
Timpul si nemarginirea
Dansa le-ar cuprinde-n sine...

Sa pot intinde mana s-o pun
pe fruntea ta
incetul la o parte suvitele le-as da,
Senina sa ramaie, curata ca un crin,
Icoana de iubire la care sa ma-nchin.



Dar tu ca un luceafar departe
stralucesti
Abea cate o clipa in cale-mi te ivesti,
Apoi dispari; - si-n urma ramai
in gandul meu
Vedenie iubita la care ma-nchin eu.

Si-n oara cea de pace, de sfanta
linistire,
Fiinta mult iubita, ce-n lume
te-ntalnesc
Decat oricand atuncea mai mult eu te
slavesc...
La tine se indreapta cu drag
a mea gandire.

Si a cerurilor taina adanca si divina,
Ce-n mintea-mi marginita imi pare
c-o cuprind -
Ca s-o-nteleg mai bine eu ochii
mi-i inchid -
Si-atunci vad ca de tine e inima
mea plina




Dialog liric


Aceasta pagina a fost accesata de 3206 ori.